AcasăActualitateVezi ce procent din populaţia Uniunii Europene a avut pana acum COVID-19!

Vezi ce procent din populaţia Uniunii Europene a avut pana acum COVID-19!

Comisia Europeană estimează că “între 60% și 80% din populația Uniunii Europene a fost infectată cu COVID-19” a declarat comisarul UE pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-o conferință de presă. Specialiştii sunt de părere că, în această fază mai puțin acută, guvernele Uniunii Europene ar trebui să intensifice imunizările copiilor împotriva COVID-19 şi să se ia în considerare planuri de dezvoltare a antiviralelor.

Agenția de sănătate publică a UE a declarat că cazurile raportate au acoperit până acum aproximativ 30% din populația europeană, dar dacă s-ar adăuga infecții neraportate, cazurile ar putea ajunge până la 350 de milioane, aproximativ 77% din populația europeană.

Odată cu o scădere recentă a numărului de infecții și decese legate de COVID-19, UE renunţă încet-încet la testarea în masă și raportarea cazurilor, aşa cum s-a obişnuit pe toată perioada pandemiei.

Însă sunt probabile noi creșteri ale COVID-19, deoarece se așteaptă ca virusul să continue să evolueze și, prin urmare, țările ar trebui să aibă în vigoare planuri pentru a trece din nou în modul de urgență și ar trebui să intensifice vaccinările, a spus comisia.

anirokhttps://www.anirok.ro
Cum scriitorilor le este greu să îşi facă autobiografia, aşa şi nouă, ni se blochează, parcă, tastatura când trebuie să vorbim despre noi. Deşi în cazul articolelor cuvintele parcă vin de la sine, atunci când trebuie să ne descriem pe noi, parcă avem nevoie de un restart.

Articole asemănătoare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

caută în site

Pagină de facebook

nu uita să citești

%d blogeri au apreciat: