AcasăTurismUnde cerul se întâlneşte cu pământul! Vezi unde se găsesc mănăstirile supranumite...

Unde cerul se întâlneşte cu pământul! Vezi unde se găsesc mănăstirile supranumite după vestita “Meteora” din Grecia!

Puţini sunt cei care cunosc faptul că în judeţul Vâlcea găsim cel mai mare patrimoniu naţional de mănăstiri şi schituri din România. Şi asta nu este tot! Aici,  ridicate pe culme de munte, două mănăstiri ar putea fi asemănate cu celebreme mănăstiri de pe “Meteora”, Grecia. E adevărat, imaginea nu este una la fel de impresionantă ca în Grecia, dar cee ace simţi în aceste lăcaşuri, când eşti mai aproape de Dumnezeu, ca niciunde, este extrem de intens.

Prima mănăstire care ne-a atras atenţia este Mănăstirea Arnota. Cei care trec prin dreptul localității Costești din Vâlcea, o pot observa undeva pe vârful Muntelui Buia din masivul Parâng. Este situată la marginea unei cariere de piatră, pe un mic platou, la aproape 1000 de metri altitudine.

Spiritual, magic, mistic, extraordinar, uluitor, impresionant. Acestea sunt doar câteva dintre cuvintele pe care oamenii le folosesc atunci când descriu această mănăstire. Cei care au urcat măcar o dată în acest loc, au constatat că această zonă emană spiritualitate. “Această capodoperă își dezvăluie frumusețea care a rezistat de-a lungul secolelor și captivează fiecare vizitator încă de la prima vedere. E atât de multă linişte aici sus, în acest loc unde şi-au dat mâna măreției naturii, istoria, arhitectura și dorința veșnică a omului de a se conecta cu Divinitatea.”. a declarat o turistă.

Fără îndoială este un loc în care oamenii îşi găsesc pacea și armonia. Totul în jur este de o frumuseţe impresionantă. O curte plină de flori, cu alei şi multă verdeţă, dar mai ales linişte. De asta avem nevoie tot mai mult, în ultimul timp.

A doua mănăstire este cea de pe Vârful lui Roman. Situată la peste 1.400 de metri altitudine, mănăstirea a fost ctitorită de către Dumitru Creştin. Din curtea mănăstirii se vede Masivul Parâng în toată splendoarea lui, iar aici sus, parcă nu se simte răutatea oamenilor. În acest loc toate gândurile negre dispar iar cei care îi trec pragul, vor pleca cu sufletul liniştit. Locul este cu atât mai impresionant, cu cât din poveştile localnicilor aflăm că aici îngerii se odihnesc noaptea.

Acestea sunt doar două locuri unice din românia. Numărul lor, însă, este mult mai mare. Doar că nu ştim de ele. Autorităţile nu le promovează îndeajuns şi astfel frumuseţea şi splendoarea lor nu sunt pe măsură admirate.

anirokhttps://www.anirok.ro
Cum scriitorilor le este greu să îşi facă autobiografia, aşa şi nouă, ni se blochează, parcă, tastatura când trebuie să vorbim despre noi. Deşi în cazul articolelor cuvintele parcă vin de la sine, atunci când trebuie să ne descriem pe noi, parcă avem nevoie de un restart.

Articole asemănătoare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

caută în site

Pagină de facebook

nu uita să citești

%d blogeri au apreciat: