AcasăActualitateUn spital de stat din România arată mai bine ca cea mai...

Un spital de stat din România arată mai bine ca cea mai luxoasă clinică privată!

În timp ce statul se face că nu vede cum au ajuns spitalele din România, oameni cu suflet fac tot ce ţin de ei pentru a repara puţin din sistemul medical din ţara noastră. Ambulatoriul pentru copii al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului “Alessandrescu-Rusescu” din Bucureşti are, începând din această săptămână, o nouă înfăţişare.

A fost reabilitat de Fundaţia Mereu Aproape cu implicarea cunoscutei prezentatoare de televiziune Sandra Stoicescu. Mamă la rândul ei, vedeta a depus suflet în acest proiect şi a dorit să schimbe imaginea pe care copiii bolnavi o vad atunci când sunt internaţi şi să le aducă zâmbetele pe buze atunci când trec prin clipe grele.

“Dragostea nemărginită pentru copii ne-a dat tuturor forţa să nu ne abatem de la acest vis. Desigur că se putea face o modernizare simplă, ne puteam opri la jumătatea drumului şi copiii ar fi avut toate cele necesare pentru tratament cu cea mai bună aparatură medicală, într-un spaţiu nou şi curat. Dar povestea…povestea face parte din vindecare. Aşa că am mers pănă la capăt şi am creat un loc de vis.” a declarat vedeta.

Mulţumită de rezultat dar şi impresionată de câte felicitări a primit din partea parinţilor din întreaga ţară, Sandra Stoicescu este hotărâtă să strângă alături de ea oameni cu inima mare dar şi firme cunoscute din ţara noastră, care să pună umărul la planul vedetei: ca toate spitalele de stat de copii din ţară, să arate, într-o zi, aşa: “Am împlinit un vis pe care promit că îl voi duce mai departe şi în alte spitale de stat, pentru că toţi copiii merită să fie în siguranţă, să aibă totul pentru a se putea vindeca şi, în tot acest proces, să se simtă iubiţi, pentru că am creat un spaţiu pentru sufletul lor. ”

Cei care vor să sprijine acest demers pot dona 2 euro prin SMS la 8848, în conturile Fundaţiei Mereu Aproape. Un gest atât de mic pentru o faptă atât de mare!

anirokhttps://www.anirok.ro
Cum scriitorilor le este greu să îşi facă autobiografia, aşa şi nouă, ni se blochează, parcă, tastatura când trebuie să vorbim despre noi. Deşi în cazul articolelor cuvintele parcă vin de la sine, atunci când trebuie să ne descriem pe noi, parcă avem nevoie de un restart.

Articole asemănătoare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

caută în site

Pagină de facebook

nu uita să citești

%d blogeri au apreciat: