Dacă te numeri printre cei care, poate, nu ai avut norocul să îţi găseşti jumătatea din aceiaşi localitate cu tine, află că relaţiile la distanţă nu reprezintă totuşi un căpăt de ţară. Ba dimpotrivă. Unii spun că dragostea devine şi mai puternică atunci când trece chiar şi peste distanţe de sute sau mii de kilometri. Este şi povestea Simonei care a crezut cu toată puterea în dragostea ce o lega de Liviu, şi după ani întregi de chin, de suferinţă, de lacrimi şi de dor, destinul i-a adus împreună.
“L-am cunoscut pe Liviu în ultimul an de facultate. Eram amândoi veniţi în capitală din provincie, pentru un viitor mai bun. Au fost câteva luni de vis, în care dorinţa pentru studiu s-a împletit frumos şi armonios cu noua noastră poveste de dragoste. Drumurile noastre s-au separat atunci când, din mai multe motive, eu am fost nevoită să mă întorc acasa, în Iaşi, iar Liviu a obţinut un post râvnit de mult timp, la o multinaţională în Bucureşti. Şi aşa ne-am transformat din acei iubiţi care făceau totul împreună, în aceia care îşi trăiau dragostea pe internet şi prin telefon. Cinci ani am supravieţuit aşa, cu drumuri făcute, când şi când, între Iaşi şi Bucureşti, cu sărutări pe fugă, cu lacrimi de dor şi mesaje interminabile. Însă o clipă nu am simţit că nu mai putem. Nu am avut nici măcar o clipă dorinţa de a renunţa. Am ştiut că el este alesul şi am luptat cu toate puterile. Am luptat cu nesiguranţa, cu gelozia, cu lipsa de încredere, cu toate sentimentele pe care le trăieşti când eşti departe de cel drag. Şi pentru că ne-am dat “examenul de rezistenţă” într-ale dragostei, Dumnezeu ne-a ajutat şi de mai bine de jumătate de an ne trăim dragostea sub acelaşi acoperiş. Şi sub acelaşi nume. Şi când îi aud râsul prin casă sau când mă îmbrăţişează noaptea în somn, simt că a meritat toată suferinţa”.
