AcasăActualitatePreţurile apartamentelor, la un nivel record! Vezi în ce oraş sunt cele...

Preţurile apartamentelor, la un nivel record! Vezi în ce oraş sunt cele mai scumpe locuinţe şi unde, valoare acestora a scăzut!

Tensiunea socio-politică ca urmare a conflictului militar din Ucraina, se pare că are efecte şi asupra preţurilor de pe piaţa rezidenţială.

Specialiştii în domeniu imobiliar au constat, în luna aprilie a acestui an, că preţurile locuinţelor au consemnat o evoluţie pozitivă, acestea majorându-se cu 3,2%. Comparativ cu perioada similară a anului trecut valoarea unui apartament este cu 22,3% mai mare.

În marile oraşe ale ţării s-au înregistrat, în luna aprilie, atât evoluţii pozitive, cât şi negative ale preţurilor apartamentelor. În oraşe precum Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa şi Iaşi preţurile au crescut simţitor, în tim ce singurul oraş în care s-au înregistrat evoluţii negative este Timişoara.

Cluj-Napoca, oraşul cu cele mai mari preţuri la apartamente

Preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca s-au majorat şi în aprilie, de data aceasta cu 3,5%; acestea se situează, în prezent, la o medie de 2.411 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 2.330 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui martie. Preţurile s-au majorat pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 2.278 la 2.310 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 4,6% (de la 2.369 la 2.478 de euro pe metru pătrat).

Şi în Capitală, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,7% luna trecută, de la o medie de 1.648 euro pe metru pătrat util la finele lui martie, la 1.692 de euro pe metru pătrat util la sfârşitul lui aprilie. Cele două segmente de piaţă analizate au avut, însă, un ritm diferit de evoluţie: apartamentele vechi s-au apreciat uşor cu 0,6% (de la 1.592 la 1.602 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au consemnat o creştere mai accelerată, respectiv de 4,1% (de la 1.761 la 1.833 euro pe metru pătrat).

În Braşov s-a înregistrat o uşoară creştere de 0,3% a preţurilor apartamentelor, de la 1.556 de euro pe metru pătrat util, la 1.560 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui aprilie. Locuinţele din blocurile vechi au avut parte de o evoluţie pozitivă: este vorba de un avans de 0,4%, de la 1.465 la 1.471 de euro pe metru pătrat. Locuinţele noi au înregistrat o creştere de doar 0,1%, de la 1.641 la 1.643 de euro pe metru pătrat.

În Constanţa, apartamentele scoase la vânzare în aprilie au consemnat, per ansamblu, o creştere de 1,7%, de la 1.451 la 1.475 de euro pe metru pătrat util. Nivelul actual de preţ este cu 14,3% mai mare decât cel consemnat în urmă cu un an, când pretenţiile vânzătorilor ajungeau la 1.290 de euro pe metru pătrat. Preţurile au evoluat în aceeaşi direcţie pe cele două segmente de piaţă analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,6% (de la 1.425 la 1.448 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au scumpit cu 1,5% (de la 1.495 la 1.517 de euro pe metru pătrat).

În Iaşi creştere preţurilor a fost de 2,8% în luna aprilie, de la 1.239 la 1.274 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2021, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.085 de euro pe metru pătrat, nivelul actual de preţ este cu 17,4% mai mare. Luna trecută, locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 2,8%, de la 1.254 la 1.289 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor noi a avut loc o creştere similară, de 2,8%, de la 1.229 la 1.264 de euro pe metru pătrat.

Timişoara este singurul oraş din ţară unde se înregistrează o situaţie atipică în comparaţie cu restul ţării. Astfel, preţuri au înregistrat o stagnare în aprilie în jurul valorii de 1450 euro/metru pătrat util. Piaţa rezidenţială veche a consemnat o scădere de -0,5%, de la 1.435 la 1.428 de euro pe metru pătrat util.

anirokhttps://www.anirok.ro
Cum scriitorilor le este greu să îşi facă autobiografia, aşa şi nouă, ni se blochează, parcă, tastatura când trebuie să vorbim despre noi. Deşi în cazul articolelor cuvintele parcă vin de la sine, atunci când trebuie să ne descriem pe noi, parcă avem nevoie de un restart.

Articole asemănătoare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

caută în site

Pagină de facebook

nu uita să citești

%d blogeri au apreciat: