AcasăActualitateMeteorologii ne dau vestea proastă: avertizări de caniculă până la sfârşitul săptămânii!...

Meteorologii ne dau vestea proastă: avertizări de caniculă până la sfârşitul săptămânii! Vezi zonele cele mai afectate!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă pe parcursul acestei zile în 12 judeţe, respectiv alerte Cod galben şi Cod portocaliu de temperaturi ridicate şi disconfort termic, ce vizează peste trei sferturi din ţară în perioada 22 – 24 iulie.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, în Banat, Crişana, Oltenia şi în sud-vestul Transilvaniei şi al Munteniei vremea va fi caniculară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 şi 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, un al doilea Cod galben de caniculă va fi valabil în zilele de 22, 23 şi 24 iulie, când valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 – 20 de grade.

Conform prognozei de specialitate, pe 22 şi 23 iulie, va intra în vigoare o avertizare Cod portocaliu de căldură în intensificare şi disconfort termic accentuat, ce va afecta zone din 10 judeţe. Astfel, pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica.

În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat. Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

La nivelul Capitalei, valul de căldură va persista şi se va intensifica treptat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 35 – 37 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 17 grade. Astfel, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

 

 

anirokhttps://www.anirok.ro
Cum scriitorilor le este greu să îşi facă autobiografia, aşa şi nouă, ni se blochează, parcă, tastatura când trebuie să vorbim despre noi. Deşi în cazul articolelor cuvintele parcă vin de la sine, atunci când trebuie să ne descriem pe noi, parcă avem nevoie de un restart.

Articole asemănătoare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

caută în site

Pagină de facebook

nu uita să citești

%d blogeri au apreciat: