Nu puţine sunt femeile care duc această luptă, în linişte. La început e disperarea, apoi dorinţa să faci tot ce ţine de tine ca finalul acestei poveşti să fie unul fericit. Apoi vine încrederea în evoluţia medicinei şi la final credinţa în Dumnezeu. Este şi povestea Izabelei. Iată ce simte o femeie care duce o luptă care pentru unii pare doar o problemă de sănătate şi…cam atât.
”Poate e un subiect prea delicat şi greu de dus pentru unele femei. O ştiu pe propria piele. Însă mai stiu şi că dacă nu vorbeşti cu cineva despre durerea ta, ea devine şi mai mare. Frustrarea şi neputinţa devin şi mai mari. Însă uşor-uşor, discutând cu cineva, îţi eliberezi sufletul de greutatea asta. Mă chinuiesc de mai bine de zece ani să fac un copil. Ce pentru unele pare floare la ureche, pentru mine s-a dovedit ceva imposibil. Şi am luptat cu toate forţele pentru o reuşită. Nu am aşteptat să pice din cer. Sute de controale, zeci de medici schimbaţi, analize peste analize, tratamente fără rezultat. De asta m-am lovit în toţi aceşti ani. Am plâns, am urlat din tot sufletul, m-am împacat cu ideea şi am luat-o de la capăt. Şi cand crezi că te simţi mai bine vine întrebarea “tu cand faci un copil?”…Oare cât de puţin să te ducă capul să întrebi aşa ceva? Dar cu zâmbetul pe buze raspundeam mereu “Când vrea Dumnezeu”. Dar eu ştiam că adevărul e altul. Un răspuns drăguţ care ascundea de fapt realitatea. Şi realitatea e asta “nu pot face copii”. E greu să constientizezi asta însa şi când o faci parcă te eliberezi. Nu te mai ascunzi tu de tine. Cine trece prin asta, cu siguranţă întelege ce spun. Şi mizezi mai departe pe faptul ca ştiinta si priceperea unor medici au evoluat. Şi desi te apropii de 40 de ani, nu te laşi. Nu renunţi la bătălia ta. O duci până la capăt. În linişte. Aşa cum a început totul”.
