Propunerea noastră de astăzi pentru o excursie de o zi, sau chiar de un weekend, este în una din zonele cu mare potențial turistic din județul Arad, și anume, Ghioroc!
Comuna Ghioroc (Gyarru, Gyrac, Gyorok) a fost atestată documentar prima dată la 1135 (dar există o consemnare din 1080-1090 a unei localități cu numele Gyarru, care ar putea fi Ghioroc). Comuna este situată în partea central-sudică a județului Arad, pe partea dreaptă a Mureșului, la contactul Câmpiei Aradului cu extremitatea vestică a Munților Zărandului, pe Canalul Matca, în plină podgorie a Aradului.
Comuna este conectată la rețeaua națională feroviară pe magistrala Arad-București, gara fiind în Ghioroc. Satul Ghioroc este legat de orașul Arad prin linia de cale ferată îngustă Arad-Vladimirescu-Mândruloc-Cicir-Sâmbăteni-Ghioroc (22,3 km), linie dată în folosință pe 31 noiembrie 1906 și electrificată în 1913. A fost deservită de trenul supranumit Săgeata verde. Actualmente este deservită de tramvaie de tip urban.
Obiective turistice și de agrement din zona Ghioroc :
- biserica ortodoxă Sfântul Mucenic Dimitrie din Ghioroc, construită în 1793;
- biserica romano-catolică, construită între 1779-1781;
- Castelul Tisza, monument de arhitectură din secolul al XIX-lea;
- Muzeul viei și vinului din Miniș, din cadrul Stațiunii de Cercetări VitiVinicole;
- Muzeul tramvaiului din Ghioroc;
- Monumentul eroilor căzuți în luptele din 1944;
- Lacul Ghioroc și complexele alimentare și de agrement;
- Cramele Miniș.
Din Ghioroc pornesc trasee marcate către crestele Munților Zărandului: una duce spre Feredeu-Căsoaia, iar alta spre Valea Cladovei.
Biserica Ortodoxă, din lemn, era în anul 1768 în stare de ruină. În 28 mai același an credincioșii cer permisiunea de a-și repara biserica, cerere reînnoită în 1783, dar respinsă. În anul 1791 împăratul Leopold al II-lea aprobă ridicarea unei noi biserici, din piatră, care în 1793 este terminată și sfințită cu hramul Sf. Mc. Dimitrie. Biserica dăinuie până azi.
Muzeul tramvaiului din Ghioroc, inaugurat în 2006, include între exponatele sale valoroase un automotor Ganz 1913 restaurat în 1995 de Fabrica de Vagoane Astra Călători din Arad, dar și primul automotor benzo-electric Johann Weitzer, care a circulat pe linia Arad – Podgoria în 1906, modificat în vagon remorcă în 1913, restaurat și amplasat în muzeu. În cadrul muzeului mai pot fi văzute tramvaie care au circulat de-a lungul timpului pe străzile Aradului și vagoane de marfă folosite pentru transportul de bunuri înainte de 1990. Fosta stație de redresare a liniei Arad -Podgoria a fost refăcută și poate fi vizitată las Ghioroc. În mijlocul expoziției se află vechiul redresor cu vapori de mercur, instalat în 1936, care a funcționat până la închiderea liniei în 1991.
Muzeul Viei si Vinului este situat în incinta Staţiunii de Cercetări Viticole din Comuna Ghioroc şi aparţine Complexului Muzeal Arad, fiind înfiinţat în anul 1988 cu exponate ce refac universul viticulturii şi vinificaţiei din podgoria Miniş-Măderat, prezentând istoricul acesteia. Expoziţia muzeului prezintă unelte, instalaţii, documente şi fotografii ale podgoriei şi poate vizitată doar la cerere.
Posibilități de luat masa în zona Ghioroc:
– Terasa Hawaii
– Terasa Arizona
– Luca Food
– Restaurant Panoramic.
Posibilităţi de cazare:
– Căsuțe tip camping pe Plaja Ghioroc
– Pensiunea Konak
– Daiconi Boutique House din Miniș
– Pensiunea Geza-Monica-Amadeus din Miniș.