AcasăActualitateEfectele uimitoare ale ceaiului de sâmburi de măsline!

Efectele uimitoare ale ceaiului de sâmburi de măsline!

De cele mai multe ori, când mâncăm măsline, obişnuim să le aruncăm sâmburii, considerându-i inutili. Ceea ce puţini ştiu este faptul că sâmburii de măsline sunt un adevărat medicament natural.

De asemenea, se folosesc în cadrul unui tratament ce face ca glicemia să revină la normal, cu condiţia ca tratamentul să fie ţinut corect.

Iată cum se face miraculosul ceai din sâmburi de măsline:

Uscarea sâmburilor de măsline

Luaţi 200 de sâmburi de măsline sănătoase şi frumoase (se evită cele negre ca tăciunele) şi puneţi-i la uscat pe un dulap, într-un loc lipsit de umezeală. Păstraţi-i astfel timp de 2-3 săptămâni.

Spargeţi apoi sâmburii uscaţi în piua de bucătărie şi apoi măcinaţi-i cu ajutorul unei râşnițe, până se transformă într-o pulbere fină, pe care o păstraţi într-un borcan de sticlă închis ermetic, la loc întunecos.

Prepararea şi administrarea ceaiului

În fiecare dimineaţă, puneţi la fiert 250 ml apă şi lăsaţi la foc domol timp de 10 minute.

Îndepărtaţi recipientul de pe foc, iar în apa fiartă adăugaţi 1 linguriţă din praful de sâmburi de măsline. Beţi ceaiul cu înghiţituri mici, pe stomacul gol, până la ora 12:00.

În acest interval de timp, mai luaţi şi 1 linguriţă de ulei de măsline presat la rece.

Cura cu ceai din sâmburi de măsline se ţine zilnic, până la epuizarea prafului de sâmburi, după care se repetă la 4–6 luni de zile.

 

anirokhttps://www.anirok.ro
Cum scriitorilor le este greu să îşi facă autobiografia, aşa şi nouă, ni se blochează, parcă, tastatura când trebuie să vorbim despre noi. Deşi în cazul articolelor cuvintele parcă vin de la sine, atunci când trebuie să ne descriem pe noi, parcă avem nevoie de un restart.

Articole asemănătoare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

caută în site

Pagină de facebook

nu uita să citești

%d blogeri au apreciat: