Vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani este considerată de către specialişti, una dintre cele mai dificile, atunci când vine vorba de înţelegerea copilului. Acesta trece printr-o criză generată de transformările prin care trece: aspectul fizic i se schimbă, creşte foarte mult iar peste toate acestea explozia hormonală îl dă cu totul peste cap. Starea sa de spirit se modifică de la o clipă la alta iar părinţii trebuie să se acomedeze rapid cu aceste transformări sau riscă să îşi îndepărteze si mai rău copilul.
În primul rând părinţii trebuie, în această perioadă de viaţă a copilului, să le răspundă tuturor curiozităţilor acestora, cu multă seriozitate, cu răbdare şi cu înţelepciune. În felul acesta, se apropie sufleteşte de copii şi astfel ei nu se vor informa din alte surse, înstrăinându-se de părinţi. Este momentul în care dacă simt că nu au atenţia totală a părinţilor, o vor căuta în altă parte.
De asemenea, la această vârstă, copiii sunt foarte sesibili dacă simt că li se face o nedreptate. Orice discuţie aprinsă în casă, poate crea în sufletul copiilor o revoltă faţă de părinţii lor. Se vor îndepărta încet-încet, se vor închide în ei şi doar discutând şi ascultându-i puteţi din nou să le ajungeţi la suflet.
Este şi perioada când copiii preferă activităţile în grup. Sfătuiţi-i să-şi aleagă anturajul potrivit şi încurajaţi-i să stabileasca relaţii de prietenie cu oameni care merită. De asemenea, este momentul în care ei descoperă relaţiile cu persoanele de sex opus, fiind etapa decisivă care îi pregăteşte pentru viaţă. Dacă vă cer sfaturi, nu îi ignoraţi. Dacă nu le vor, nu îi forţaţi să vă asculte.
Pentru adolescenţi, această perioadă este momentul în care ei sunt capabili să acumuleze multe cunoştinţe. Tocmai de aceea ei trebuie încurajaţi să citească mult, să viziteze locuri, să asculte muzică de calitate, să se informeze doar din surse de încredere şi să asculte sfaturile celor cu experienţă.
Statutul de părinte reprezintă o mare responsabilitate. Dar şi o datorie. Aceea de a fi mereu apropiaţi de copiii lor, de a-i îndruma, de a-i călăuzi pe drumul cel bun şi de a le da cele mai bune sfaturi.