AcasăActualitateAmendă record pentru o companie aeriană, din cauza zborurilor întârziate!

Amendă record pentru o companie aeriană, din cauza zborurilor întârziate!

Compania aeriană Blue Air a fost amendată de Protecţia Consumatorului cu două milioane de euro, pentru că, în ultimul an, a anulat peste 11.000 de zboruri. Amenda reprezintă un record, fiind   cea mai mare pe care ANPC a aplicat-o unui operator economic, susține autoritatea. Blue Air spune că va contesta amenda și că ANPC ar fi folosit cifre greșite.

În perioada 30.04.2021-30.04.2022, Blue Air a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene.

ANPC a făcut controale la compania Blue Air Aviation SA în luna iunie, ca urmare a mai multor plângeri depuse de călători. Au fost primite și 924 de reclamații transfrontaliere.

„Ținând cont de aspectele constatate în urma verificărilor și de inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, Comisia a decis aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei, în conformitate cu prevederile art.154 (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare. Totdată, compania Blue Air este obligată să restituie contravaloarea serviciilor anulate și a compensațiilor aferente în maxim 10 zile. De asemenea, ANPC a decis ca Blue Air să nu mai pună „la dispoziția consumatorilor, pe piață, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condițiilor și caracteristicilor declarate”.

ANPC a sesizat și Comisia Europeană și autoritățile omoloage autorității din celelalte state membre.

Pe de altă parte, compania Blue Air a transmis că va contesta decizia ANPC.

Odată cu notificarea Blue Air, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a notificat, prin rețeaua CPC, și Wizz Air și Ryan Air, care au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ține seama de drepturile consumatorilor.

anirokhttps://www.anirok.ro
Cum scriitorilor le este greu să îşi facă autobiografia, aşa şi nouă, ni se blochează, parcă, tastatura când trebuie să vorbim despre noi. Deşi în cazul articolelor cuvintele parcă vin de la sine, atunci când trebuie să ne descriem pe noi, parcă avem nevoie de un restart.

Articole asemănătoare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

caută în site

Pagină de facebook

nu uita să citești

%d blogeri au apreciat: