Cele mai de dorit situaţii sunt atunci când nora şi soacra sunt pe aceiaşi lungime de undă. Dacă se şi plac şi se înţeleg bine, atunci ai tras lozul cel mare. Din păcate povestea mea nu este însă una tocmai fericită. Am fost nevoit să aleg…
“M-am căsătorit în urmă cu patru ani, cu cea pe care o cunoşteam încă din copilărie. Eram vecini şi prieteni de când ne ştiam. Mă obişnuisem cu prezenţa ei atât de tare încât, când am mers la licee diferite, parcă îmi lipsea o parte a corpului. Atunci mi-am dat seama că simt pentru ea mai mult decât o prietenie. Iar bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât şi ea simţea la fel pentru mine. Am trăit o poveste de dragoste parcă desprinsă din filme. Eram atât de fericit încât nimic nu prevestea suferinţa ce va veni. Ai mei, în acele vremuri, o plăceau pe iubita mea. Doar o cunoşteau de când era copil. Lucrurile s-au schimbat la 180 de grade când i-am anunţat că avem planuri de căsătorie. Nu în cazul tatălui meu care s-a bucurat mult pentru fericirea şi iubirea noastră. Cea care s-a împotrivit cu toată fiinţa ei a fost mama. Ne certam în fiecare secundă din cauza acestui subiect. Iubita mea a simţit că nu este dorită şi evita mereu să mai vină la mine. Atunci a fost momentul să cântăresc lucrurile bine. Să pun în balanţă iubirea ce o purtam pentru viitoarea mea soţie şi cea pentru mama mea. Mi-e martor Dumnezeu că îmi iubesc părinţii ca ochii din cap însă ura mamei pentru cea care urma să îmi fie soţie, era de neînţeles. Aşa că am mers mai departe cu planurile de căsătorie. Soarta mi-a surâs şi am reuşit să îmi cumpăr un apartament, să am o casă a mea. Am sperat în sinea mea că atunci când va vedea mama că am gânduri serioase de căsătorie, îmi va înţelege alegerea. Nu a făcut-o însă. Atâta ranchiună a strâns în suflet încât nici măcar în ziua nunţii nu ne-a fost alături. În aceea zi, o parte din mine, a plâns. Am suferit enorm. Însă faptul că sunt atât de fericit cu soţia mea, îmi dovedeşte că am făcut alegerea corectă. O alegere grea..dureroasă. Pentru că nimeni nu îşi doreşte să nu aibă mama lângă el. Mai am însă o speranţă….Că inima mamei se va înmuia când va afla ca va deveni bunică.”
